Peste 1200 de persoane angajate prin intermediul AJOFM BOTOȘANI în primele 3 luni ale anului 2021

Peste 1200 de persoane angajate prin intermediul AJOFM BOTOȘANI în primele 3 luni ale anului 2021

În perioada ianuarie-martie 2021, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de  AJOFM Botosani, 1 268 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 512 femei. 

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință 521 au peste 45 de ani 179 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani 179 au între 25 și 35 de ani, iar 389 sunt tineri sub 25 de ani (din care 389 tineri NEETs).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 585  provin din mediul urban, iar 683 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 439 persoane (34,62%), urmate de cele cu învățământ profesional 274 persoane(21,61%). Numărul celor cu învățământ gimnazial este de 258 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 108 persoane.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în perioada ianuarie-martie 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2.328 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botosani, puteți accesa www.anofm.ro .

Stirea anterioara

Joia Mare: Tradiții și obiceiuri pe care să le respecți în această zi sfântă

Stirea Urmatoare

Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani luni 25 noiembrie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.