Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO
Finanțatorul FC Botoșani, anunță profilul de jucător pe care îl caută: „Vrem un Ongenda 2!”
Finanțatorul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a anunțat în direct la Prima Sport că a dat startul căutărilor pentru aducerea unui număr zece sub comanda lui Mihai Teja, dar şi că va contesta decizia FRF, care l-a suspendat pentru următoarele şase luni.
Mulţumit de munca depusă de Mihai Teja şi de atmosfera din cadrul lotului, omul de afaceri se îndreaptă tot spre piaţa externă pentru a-l găsi pe urmaşul lui Hervin Ongenda, un număr zece care să aducă plusul de tehnică şi de dinamică în jocul formaţiei.
„N-am probleme la antrenor, am probleme la lot şi la omogenizare. Nu întâmplător l-am adus pe Mihai Teja. Atmosfera pe care o are Botoşaniul în lot nu a mai fost de multă vreme, iar asta contează enorm. Mai căutăm încă un număr zece, am adus un copil, dar mai căutăm. Avem nevoie de un talent, de un Ongenda 2. Deocamdată suntem în căutări, vom vedea dacă va ieşi. Dar nu suntem disperaţi. Tot de afară, da, români nu sunt din câte ştiu eu", a spus Iftime, pentru Prima Sport.
Suspendat de FRF pentru următoarele şase luni din cauza declaraţiilor dure pe care le-a făcut la adresa lui Horaţiu Feşnic pe finalul sezonului trecut, pe 27 mai 2022, Iftime va contesta pedeapsa primită, dar abia după ce federalii îi vor spune negru pe alb în ce constă interdicţia:
„Sigur că îmi pare rău că am vorbit deplasat faţă de arbitru sau nearbitru. A doua chestiune care mă deranjează e că eu nu am fost niciodată vreo persoană nocivă. Tipul ăsta de sancţiune mă scoate din peisaj ca şi cum aş fi cel mai rău. La cum o duce fotbalul românesc, dacă mă scot pe mine...Dar nu mai pot face nimic acum. Nu sunt oficial în club, voi vorbi ca un suporter şi asta e. Nu voi mai vorbi despre arbitri, VAR-ul mai poate limita greşelile. Totuşi, nimeni nu a luat în calcul circumstanţele în care am vorbit eu, cu toate greşelile de arbitraj contra lui FC Botoşani. Când pierzi bani mulţi şi vezi că ai şanse diminuate de arbitraj, normal că vorbeşti. E adevărat că nu ai dreptul să vorbeşti urât sau să jigneşti. Voi încerca să mă abţin să fac comentarii de genul ăsta. Voi contesta decizia, bineînţeles. Mi se pare absurd să-mi ia 20.000 de lei şi să mă suspende. În primul rând, trebuie să văd pentru ce mă suspendă şi ce libertăţi mi se îngrădesc. Atunci, voi vedea cum mă comport. Nu cer clemenţă sau tratament special, mi-am asumat că am vorbit urât, regret, mă corectez şi sper că FRF va înţelege că eu nu sunt nici pe departe un element nociv", a mai spus finanţatorul lui FC Botoşani.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.