Adiminsitrația centrală şi locală va trebui să afişeze pe internet execuţia bugetară, posturile vacante şi centralizatorul achiziţiilor

Adiminsitrația centrală şi locală va trebui să afişeze pe internet execuţia bugetară, posturile vacante şi centralizatorul achiziţiilor

Ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale, companiile, agenţiile şi instituţiile prefectului vor trebui să afişeze, în format standardizat, pe internet, 25 de seturi de informaţii, în baza unui memorandum adoptat în şedinţa de Guvern, informează Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.

Astfel, vor trebuit afişate atât documente prevăzute, minimal, în legea nr. 544/ 2001 (programul de audienţe, bilanţul contabil, bugetul instituţiei) cât şi alte documente, precum: execuţia bugetară; evidenţierea posturilor vacante; agenda persoanelor din conducere; drepturile salariale ale persoanelor din aparatul public şi beneficiile acestora; centralizatorul achiziţiilor publice care să arate execuţia contractelor de peste 5.000 euro şi contractele aferente; formularele tip - cerute de autorităţi persoanelor fizice/ juridice, durata completării acestuia urmând a fi specificată.

„Asumându-şi să contribuie la practicarea unei guvernări participative şi deschise cu respectarea aceloraşi standarde la toate palierele executivului, Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC) îndeplineşte astăzi, la trei luni de la învestirea Guvernului şi în paralel cu înfiinţarea de la zero şi operaţionalizarea Ministerului, unul dintre obiectivele majore asumate în Planul Sectorial de Măsuri", a declarat ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Violeta Alexandru. Memorandumul cu tema "Creşterea transparenţei şi standardizarea afişării informaţiilor de interes public" a fost iniţiat de MCPDC şi Cancelaria primului ministru.

Prevederile Memorandumului vor trebui aplicate în termen de două săptămâni de la data publicării în Monitorul Oficial. MCPDC va elabora un îndrumar pentru specialiştii instituţiilor. De asemenea Ministerul, alături de Cancelaria prim-ministrului, va exercita şi rolul de urmărire a aplicării prevederilor Memorandumului.

„În paralel, miniştrii Violeta Alexandru şi vicepremierul Vasile Dîncu au susţinut o serie de consultări cu structurile asociative ale administraţiei publice locale (Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România - UNCJR, Asociaţia Municipiilor din România - AMR, Asociaţia Oraşelor din România - AOR şi Asociaţia Comunelor din România - ACOR), în vederea preluării, ca bună practică, a prevederilor Memorandumului, şi la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din toată ţara", a mai precizat MCPDC. Sursa: administratie.ro

Stirea anterioara

Ai nevoie de lemn, vrei să faci o afacere profitabilă? Înscriete la licitație pentru vânzare masă lemnoasă fasonată

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.