Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO
ANL Botoșani | Cei 93 de beneficiarii ai noilor locuinţe primesc repartiţiile
Beneficiarii celor 93 de locuinţe ANL construite în cartierul ANL Cişmea primesc începând de astăzi repartiţiile. Timp de 3 zile, odată ce li s-a repartizat locuinţa, beneficiarii vor trebui să aducă documentele din care rezultă situaţia lor actuală. Practic, trebuie să facă dovada încă o dată că sunt salariaţi şi nu posedă locuinţă.Viceprimarul municipiului Botoşani, Cătălin Alexa, a declarat că după primirea repartiţiilor, familiile vor începe procedurile necesare pentru a încheia contracte cu furnizorii de utilităţi. Mutarea efectivă a chiriaşilor în noile locuinţe se va face în luna august întrucât mai sunt încă lucrări de efectuat de către constructor. Din cele 93 de locuinţe construite în cartierul ANL Cişmea, 44 sunt garsoniere, iar restul apartamente cu două camere, scrie botosaninews.
Cartierul va avea propria creşă şi grădiniţă
În acest cartier se va construi ulterior a doua creşă din municipiu. Asta în cadrul unui program pilot derulat de Ministerul Dezvoltării în cadrul căruia vor fi construite mai multe creşe şi grădiniţă, investiţia ridicându-se la o valoare de 22,7 milioane de lei. În municipiul Botoşani va fi construită una din creşe, primarul Cătălin Flutur anunţând recent că aceasta va fi cel mai probabil în cartierul Cişmea deoarece aici sunt foarte mulţi tineri, iar cartierul este la distanţă mare de oraş. Cea de-a doua creşă din oraş va avea o capacitate de 60 locuri. De asemenea, municipalitatea va construi în acelaşi cartier, cu fonduri proprii o grădiniţă .
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.