Invitaţie la sărbătoarea Imnului Naţional al României!

Invitaţie la sărbătoarea Imnului Naţional al României!

Pe 29 iulie, România îşi celebrează Imnul Naţional - unul dintre simbolurile naţionale, iar cu această ocazie, Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani şi Garnizoana Botoşani organizează în faţa Muzeului Judeţean un eveniment dedicat acestei sărbători, la care îi invităm pe botoşăneni.

Evenimentul va beneficia de participarea Muzicii Militare a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” şi a Corului bărbătesc dirijat de prof. Laurenţiu Palade, care vor interpreta cele şase imnuri oficiale ale statului, de la 1862 până astăzi.

Evenimentul va debuta la ora 12:30 cu realizarea dispozitivului militar, iar intonarea Imnului Naţional al României, vocal şi instrumental, va avea loc în jurul orei 13:45. La acest moment sunt invitaţi să participe activ şi botoşănenii prezenţi.

Pentru buna desfăşurare a activităţii şi siguranţa circulaţiei, structurile Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu Poliția Locală, vor lua măsuri specifice de asigurare a ordinii şi siguranţei publice la locul de desfăşurare a ceremonialului, pe întreaga durată a evenimentelor.

În ce priveşte circulaţia rutieră în zonă, aceasta va fi restricţionată între orele 11:30 - 14:30 pe Bulevardul Mihai Eminescu, iar un echipaj de Poliţie se va afla la intersecţia străzilor Octav Onicescu - Bulevardul Mihai Eminescu - Arhimandrit Marchian pentru asigurarea afluirii şi defluirii personalului şi defilării detaşamentului de onoare.

Stirea anterioara

Elevii cu scutire la sport vor face şah!

Stirea Urmatoare

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din Administratie