Un sortiment de ciocolată din Lidl a fost retras de la vânzare. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA
Nereguli constatate după un control efectuat, prin ordin de prefect, la unele societăți din județ
La sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani, în Sala Ștefan Luchian, a avut loc, astăzi 18 septembrie 2023, o ședință de analiză a rezultatelor intermediare a controalelor pentru identificarea problemelor existente la nivelul instituțiile publice şi operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL) de pe raza județului Botoșani, în perioada 11 – 17 septembrie 2023.
Verificările sunt efectuate de către echipe constituite prin ordin de prefect, fiind compuse din reprezentanți ai 11 instituții, respectiv: Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, Inspectoratul de Poliţie Județean Botoşani, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Botoșani, Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Botoșani, Agenția Teritorială ARR Botoșani, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, CNCIR (Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A), Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava, Biroul Vamal de Interior Botoșani, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat Iași și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Botoșani.
Operațiunile de control de la nivelul județului Botoșani se desfășoară în intervalul 01.09.2023-31.10.2023, sub coordonarea Instituției Prefectului - Județul Botoșani.
Conform raportului intermediar, în perioada 11 – 17 septembrie 2023 au fost efectuate 78 de verificări separate, de către instituțiile cu atribuții de control, la operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL. Verificările s-au făcut la puncte de lucru.
Este vorba despre 65 de activități de verificare la operatori economici și 13 la mijloace de transport.
Au fost constatate 63 de nereguli, disfuncționalități sau deficiențe.
Acțiunile de control au fost efectuate separat de către fiecare instituție cu rol de control, conform planurilor de control specifice.
Menționăm cele mai importante nereguli constatate:
- autorizații/avize/documente de funcționare/comercializare/transport expirate sau retrase/suspendate
- lipsă autorizații/avize/documente de funcționare/comercializare/transport
- instalații/rezervoare/recipiente depozitare/transport neomologate/neconforme
- instalații/rezervoare/recipiente depozitare/transport amplasate ilegal
- manipulare/utilizare necorespunzătoare/neconformă a instalațiilor/rezervoarelor/recipientelor de depozitare/transport
Au fost dispuse 40 de măsuri de remediere, iar 4 autorizații și-au pierdut valabilitatea.
Totodată, au fost aplicate 40 sancțiuni contravenționale, din care 27 de avertismente și 13 amenzi. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 179.025 lei.
Din totalul sancțiunilor contravenționale, 12 au fost aplicate de Garda Națională de Mediu, 15 de ISU Botoșani, 3 de IPJ Botoșani, 2 de ANAF și 8 de ITM.
„Procedurile de control se desfășoară în continuare, până acum s-au efectuat 194 de acțiuni separate de verificare, fiind dispuse 126 de măsuri de remediere și aplicate 138 de sancțiuni contravenționale, dintre care 51 de amenzi în cuantum de 474.175 lei. Ne dorim ca agenții economici să acorde maximă prioritate operării în condiții de siguranță și să respecte prevederile legale.” a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.