Noi drumuri judeţene au intrat în reabilitare - FOTO

Noi drumuri judeţene au intrat în reabilitare - FOTO

Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a fost prezent ieri, pe traseul Drumului Strategic acolo unde se desfășoară în această perioadă lucrări de întreținere în vederea aducerii carosabilului la un nivel decent de viabilitate.

Mai exact, vizita de lucru s-a desfășurat pe tronsonul de drum județean DJ 282 Răuseni - Todireni, acolo unde au fost finalizate deja lucrările de plombare la cald, dar și pe tronsonul Todireni – Talpa unde lucrările de plombare la cald sunt în desfășurare.

„Având în vedere faptul că sunt întârzieri în demararea lucrărilor finanțate prin fonduri europene, ne vedem nevoiți să intervenim cu lucrări provizorii, în limita posibilităților legale. Cu ocazia vizitei am constatat că intervenția unei singure echipe de lucru ar prelungi foarte mult finalizarea lucrărilor, așa încât am luat decizia de a discuta cu constructorul, pentru urgentarea acestor lucrări. Lucru care s-a și întâmplat și începând de luni, pe acel tronson de drum vor lucra două echipe”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta.

Lucrări de plombare la cald se mai desfășoară pe DJ 291 C Hilișeu Horia – Pomârla – Racovăț. De menționat sunt și celelalte lucrări ce se desfășoară pe drumurile județene și care sunt lucrări de modernizare finanțate prin Programul National de Dezvoltare Locală, etapa  II.

Astfel, pe DJ 294 C Manoleasa – Zahoreni – Borolea va fi finalizat în această săptămână primul strat de asfalt pe toată lungimea de 7 kilometri propusă prin proiect, iar după finalizarea tuturor lucrărilor de pe acest tronson, vor fi demarate lucrările pe DJ 291 D Ibănești - Cristinești, care va fi modernizat pe o lungime de 5 km.

Nu în ultimul rând, se lucrează intens pe DJ 208 H Vorona – Oneaga - Pădureni, care va fi modernizat pe o lungime de 12,7 km. Lucrările ce se desfășoară la această dată reprezintă lucrări pregătitoare în vederea turnării covorului asfaltic (strat de balast, terasamente – lărgire platformă, podețe transversale).

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.