Prefectul în control inopinat pe drumurile din județ - FOTO

Prefectul în control inopinat pe drumurile din județ - FOTO

Cum judeţul Botoşani se află în continuare sub avertizare meteorologică de tip COD PORTOCALIU de ger şi pe arii extinse se semnalează ninsori, prefectul Dan Şlincu a urmărit astăzi operaţiunile de deszăpezire ce se desfăşoară pe arterele de circulaţie din judeţ.

Operatorii utilajelor de deszăpezire care acţionau pe drumul naţional Botoşani- Ştefăneşti (DN 29D), Botoşani- Săveni (DN 29) respectiv Santa Mare- Ştefăneşti (DN24C) şi pe drumul judeţean ce face legătura între Dângeni şi Dobârceni, i-au spus prefectului că au suspendat operaţiunile de deszăpezire doar pe perioadele în care viscolul se manifesta cu putere, după cum arată şi normativele emise de Ministerul Transporturilor.

Dan Şlincu s-a interesat însă şi de condiţiile în care lucrează drumarii şi dacă au posibilitatea să bea un ceai cald sau să facă pauze.

„Din ce am văzut pe sectoarele de drum vizitate, sunt mulţumit. Le-am cerut însă drumarilor să facă tot ce pot să asigure condiţii de circulaţie cât mai apropiate de normal în situaţia dată, pentru ca botoşănenii să se poată deplasa în cazul în care este necesar”, a spus Dan Şlincu.

În calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul a făcut însă apel la botoşăneni să nu pornească la drum decât dacă nu pot evita acest lucru iar în cazul în care o fac, să se asigure că au suficient combustibilîn autovehicule, iar acestea sunt dotate cu cauciucuri de iarnă şi cu lanţuri.

Stirea anterioara

Trei ani de închisoare cu executare pentru un om din Iași care a găsit un portofel pe stradă

Stirea Urmatoare

Ultima formă a proiectului de OUG: Salarii şi sporuri plafonate, concediu medical plătit doar cu 65%

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.