Asociația CulturEst, caută pentru MuViCC - Obiecte muzeale și mărturii despre Mugur Călinescu

Asociația CulturEst, caută pentru MuViCC - Obiecte muzeale și mărturii despre Mugur Călinescu

Asociația CulturEst, care construiește la Botoșani Muzeul vieții cotidiene în comunism, a inițiat în anul 2016 o investigație istorică a cazului Mugur Călinescu, care a protestat împotriva regimului comunist de dinainte de 1989. Elevul de la Liceul „A.T.Laurian”, care săptămâni la rând a scris lozinci împotriva dictaturii, a fost arestat de Securitate în octombrie 1981, iar la puțină vreme de la aceste anchete a murit.

Aceste noi investigații – au mai fost inițiate asemenea demersuri la începutul anilor 2000, dar nu au fost duse la bun sfârșit - vor fi făcute de istorici de la Institutul de Investigarea Crimelor Comunismului și a Memoriei Exilului Romanesc(IICCMER) și de la Facultatea de Istorie din București. Din nefericire, în afară de dosarul de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - Dosarul „Elevul”, care conțin documentele oficiale din anul 1981, ale anchetei Securității de la Botoșani -, în acest moment, nu există alte surse de informații. Istoricul Marius Oprea, după datele oferite de cercetătorii de la IICCMER și cele extrase din Dosarul „Elevul”, a prezentat istoria anchetării lui Mugur Călinescu în cartea „Șase feluri de a muri”(Editura Polirom, 2009), iar Constantin Iftime, pornind de la acest caz a scris romanul „Copiii sălbatici” (Editura „Cartea Românească”, 2016)

Asociația CulturEst, pe lângă faptul că și-a propus să achiziționeze obiecte care au aparținut lui Mugur Călinescu – scrisori, obiecte de școală ș.a. –, vrea, de asemenea, să culeagă mărturii despre acest elev, de la rude, prieteni, foști colegi, foști profesori, foști ofițeri care l-au anchetat ș.a. Așteptăm mesaje în acest sens(tel 07554oo362, [email protected]). Asociația CulturEst poate trimite celor interesați dosarul lui Mugur Călinescu, Dosarul „Elevul”, care se află în acest moment la CNSAS.

Din partea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și a Memoriei Exilului Românesc, ancheta istorică va fi condusă de istoricul Gheorghe Petrov ([email protected]), iar din partea Asociație CulturEst, de istoricul Alexandru Groza, doctorand la Facultatea de Istorie București.

Aceste cercetări istorice vor sta la baza proiectării și construirii Expoziției Mugur Călinescu, pentru Muzeul vieții cotidiene în comunism, de la Botoșani.

Asociația CulturEst mai are în desfășurare următoarele proiecte:
Construirea expoziție-eseu cu un singur obiect – proiectul a fost realizat de profesorul Agostino Bossi,profesor la Universitatea de Arhitectură din Napoli, Italia; a fost prezentat public de autor la Botoșani(15 sept. 2016, în sala de consiliu a primăriei);
Construirea expoziției Controlul populației de către Securitate – proiectul a fost realizat de dr.arh. Răzvan Lăcraru și dr.arh. Mihaela Lăcraru, printr-o finanțare nerambursabilă de la Consiliul județean Botoșani, în 2015; documentația istorică pusă la dispoziție de  Facultatea de Istorie București;
Construirea expoziției Manifestații publice – proiectul, realizat de arh. Krizstina Bokos, printr-o finanțare de la Consiliul județean Botoșani, 2015, iar documentarea istorică, de Facultatea de Istorie București;
Construirea expozițiilor „Apartament două camere în comunism”, și „Copilăria, tinerețea și anii de muncă ai unui fruntaș în muncă în socialism” - proiectele scenografice și documentarea au fost realizate cu sprijinul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și a Facultății de Istorie București, în 2015, printr-o finanțare nerambursabilă de la Consiliul județean Botoșani;  
Realizarea MuVicc virtual, baze de date istorice pe tema viața cotidiană în comunism - construirea acestui proiect a fost începută de către o echipă de istorici de la Facultatea de Istorie București, în 2015, fază realizată printr-o finanțare nerambursabilă de la Consiliul județean Botoșani;
Amenajare magaziei de obiecte muzeale pentru vizitare publică – Asociația CulturEst a colectat aproape 4000 de obiecte muzeale, organizând mai multe companii de colectare în Botoșani, în anii 2014, 2015; până la deschiderea MuViCC în sediul proiectat, în fosta Hală CET, magazia de obiecte ar putea fi vizionată pe site-ul  www.muvicc.ro  sau vizitată într-un spațiu public, amenajat în acest sens;
Promovarea publică a Proiectelor MuViCC, la nivel național – Asociația CulturEst vrea să ințieze aceste campanii pentru  a atrage atenția opiniei publice asupra necestății modernizării viziunilor de promovare a cunoașterii istorice în muzeele din România, pentru a cere instituțiilor publice colaborarea cu instituțiile private, pentru realizarea primelor muzee ale comunismului în România; pentru a conserva și prezenta ca obiecte muzeale a lucrurilor care provin din perioada comunistă. Asociația CulturEst deține materiale de promovare adecvată (roll up-uri, filme 3d cu proiecte în viziune modernă a expozițiilor MuViCC ș.a.), astfel încât aceste prezentări să aibă loc în spații cât mai expuse public- piețe, mall- uri, stadioane ș.a.

Stirea anterioara

Dinamo Bucureşti a învins FC Botoşani, scor 1-0, în etapa a 24-a din Liga 1

Stirea Urmatoare

Doina Federovici: Cooperarea internațională, cheia atragerii fondurilor pentru dezvoltarea județului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.