Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare
Cea mai puternică rugăciune a lui Arsenie Boca împotriva bolilor și a blestemelor
O rugăciune extrem de puternică, pe care Părintele Arsenie Boca o rostea adesea pentru a primi binecuvântarea Domnului îi ajută pe oameni să scape de blesteme şi de boli.
„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi, în toată ziua, să am grijă să mă lepăd de mine însumi, ca nu cumva, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată, păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii noastre.
Uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem fără cercetare, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi desădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei ce Te ține, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă şi vino de Te sălăşluieşte întru noi, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi minte noastră rămân neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină, ai milă de noi, că nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvîrşiţi şi cât eşti Tu de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi de Tine prin păcatele noastre. Ci luminează, Doamne, lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi şi să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie!”, este rugăciunea lui Arsenie Boca.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.