Decizia Sfântului Sinod, după cazul preotului Visarion! Se schimbă modul în care se face Taina Spovedaniei

Decizia Sfântului Sinod, după cazul preotului Visarion! Se schimbă modul în care se face Taina Spovedaniei

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat mai multe propuneri ale comisiei pastorale, monahale și sociale privind Spovedania şi duhovnicia, în contextul acuzațiilor de agresiune la adresa preotului Visarion Alexa.

„În ziua de joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. 

Principalele hotărâri ale Sfântului Sinod
A. A fost instituit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, pentru ierarhi, clerici și mireni; 
B. Au fost reconfirmate condițiile înscrierii la doctoratul în Teologie; 
C. Au fost aprobate mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale și sociale privind Spovedania şi duhovnicia: 

1. Sfânta Spovedanie se săvârșește în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturisește să aibă conștiința cât mai vie a prezenței lui Dumnezeu alături de ea și de duhovnic în timpul mărturisirii; 
2. Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa; 
3. Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură; 
4. Orice duhovnic trebuie să aibă și el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant; 
5. Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei; 
6. Respectarea cu strictețe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârșirea ei în lăcașul de cult, sau, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii; 
7. Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente). 

Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoții, referitoare la săvârșirea corectă a Sfintelor Taine, precum și cateheze cu credincioșii, privind rânduiala și semnificația duhovnicească a acestora”, scrie basilica.ro.

Stirea anterioara

Planta care luptă cu depresia, astmul și previne infarctul

Stirea Urmatoare

Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.