2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Dragobete, sărbătoarea iubirii la români. Tradiții și obiceiuri
Sărbătoarea Dragobetelui, din 24 februarie, face parte din tradiţia magică a poporului român şi din credinţa în reînnoirea ciclică a lumii.
Dragobetele este, conform credinţei populare, un duh poznaş şi capricios căruia trebuie să îi câştigi bunăvoinţa. Motiv pentru care trebuie să te asiguri că în ziua respectivă nu încalci tradiția.
Cum a apărut Dragobetele – de unde vine denumirea de Dragobete
Conform calendarului creștin ortodox la 24 februarie se sărbătorește Întîia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan Botezătorul, sărbătoare numită în spațiul slav Glavo-Obretenia. Denumirea de Dragobete provine de la cuvintele slave vechi „dragu-” ‒ drag și „bîti” – a fi (deci a fi drag).
Ca atare denumirea slavă a început să fie adaptată încet-încet la limba noastră, astfel apărînd în evul mediu denumirile Vobretenia, Rogobete, Bragobete, Bragovete (unele dintre ele, foarte apropiate de denumirea cunoscută astăzi ‒ Dragobete), pînă cînd, probabil și sub influența principalelor caracteristici ale sărbătorii s-a impus pe arii destul de extinse mai ales în sudul și sud-vestul României şi în Moldova denumirea ‒ Dragobete.
Considerat ca fiind patronul dragostei, al bunei dispoziții, deschizător al primăverii și fiu al Babei Dochia, Dragobetele este întâmpinat cu flori. Tradiția spune că fetele și femeile care nu au fost sărutate în această zi vor fi singure tot anul. De aceea, menirea Dragobetelui este de a le găsi și a le săruta chiar și pe acele fețe care nu sunt frumoase.
Ce nu ai voie să faci de Dragobete
Pentru că sărbătoarea este şi una a renaşterii naturii, nu se sacrifică şi nu se cumpără animale în ziua de Dragobete.
În general, sărbătoarea era considerată una de bun augur pentru treburile mărunte din casă, dar nu şi pentru treburile mari, așa că oamenii evitau să muncească prin ogrăzi sau la cîmp de teamă că „vor ciricăi toată viața”.
Pentru a nu-ţi atrage furia lui Dragobete, nu ai voie să cârpeşti, coşi, speli sau să calci nimic de ziua lui. Singurul lucru pe îți dă voie să îl faci este curăţenia în casă, primenind căminul pentru ca anul ce vine să fie cu spor, belşug şi dragoste pentru toţi cei ce locuiesc în casă.
Tradiții și obiceiuri de Dragobete
În dimineaţa de Dragobete, la ţară, fetele se îmbracă frumos şi pornesc prin văi şi lunci, culegând primele flori ale primăverii. Tu poţi cumpăra brânduşe, viorele sau ghiocei pe care să îi agăţi la icoane. Se spune că acest simplu gest te va păstra tânără şi va înlătura invidia şi gândurile rele îndreptate asupra ta. Florile uscate se aruncă pe o apă curgătoare în ziua de Sânziene, ca toate relele să plece la vale odată cu ele. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească și fragi înfloriți, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele: „Flori de fraga Din luna lui Faur La toata lumea sa fiu draga Uraciunile sa le desparti”.
Tot de Dragobete, tinerii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare culeg ghiocei pentru cǎ, după tradiţie, câţi ghiocei aduci acasǎ, atâţia pui de cloşcă vei avea în ogradǎ în timpul anului.
Dacă eşti împreună cu cel pe care îl iubeşti în ziua de Dragobete, fie şi pentru câteva clipe, veţi fi împreună tot anul. Dacă eşti singură şi el este cel la care visezi, vorbeşte-i în această zi şi i se vor deschide ochii în privinţa ta. Cine vede pupăza în ziua de Dragobete va avea noroc tot anul. De asemenea, dacă vezi o pereche de păsări, vei fi iubită mereu – se ştie că multe specii de păsări îşi aleg perechea în această perioadă.
În dimineața zilei de Dragobete fetele și femeile tinere strângeau zăpadă proaspătă, o topeau și se spălau cu apa astfel obținută pe cap, crezând ca vor avea părul și tenul plăcute admiratorilor.
Se credea, că e semn rău, dacă o fată sau un băiat nu întîlneau la Dragobete măcar un reprezentant al genului opus, se zicea că nu vor fi iubiți, iar dacă o fată ieșea cu un băiat și nu se sărutau, se credea despre ei că nu se vor mai iubi în acel an, că doar nu degeaba se spunea că „Dragobetele sărută fetele”.
În popor se spune, că tinerii în această zi trebuie să bea ceai din crenguțe de vișin și să mănînce turte cu șulfă sau trăsniţei (din semințe de cînepă pisate), ca să aibă parte de dragoste în timpul anului.
Deşi este o sărbătoare rurală la origini, Dragobetele a fost adus la oraş după ce Valentines Day a fost importat din America.
Pe vremuri, oamenii batrani tineau aceasta zi pentru friguri si alte boli. Dragobetele era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca el este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.