„Răsfrângeri” - expoziție personală la Secția de Artă Plastică – Etnografie
Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, găzduiește, în perioada 15 martie – 7 aprilie 2023, în spațiul Colecției de Artă, expoziția personală „Răsfrângeri”, care prezintă lucrări de acuarelă semnate de artistul Arcadie Răileanu (Piatra-Neamț).
Aflat la a doua „personală” la Botoșani, după expoziția de pictură,,Călătorie în imaginar” (1-15 iulie 2022, alături de artistul și prietenul Petru Diaconu, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”), artistul aduce pe simeze o tematică variată: portrete, peisaje, artă abstractă, lucrări care se sincronizează într-un întreg armonios.
Referindu-se la acuarelele lui Arcadie Răileanu, Adrian Alui-Gheorghe, directorul Bibliotecii Județene „G.T.Kirileanu” din Piatra-Neamț, afirma, în februarie 2022, cu prilejul unei expoziții: „Arcadie Răileanu este un colorist prin excelență, acuarela fiind, de altfel, cea mai poetică expresie picturală. Expoziția de față este unitară, gestica plastică este introspectivă, conducând, de ce nu?, la meditație pe seama vulnerabilității frumuseții din lume și din suflet în fața unei realități în continuă agresiune”.
Născut în 1950, în Republica Moldova, pictorul Arcadie Răileanu a urmat Școala de Arte Plastice „A.V.Sciusev” din Chișinău, studiind desenul, pictura, compoziția, istoria artelor și sculptura. Din 1968, a urmat Facultatea de Arhitectură a Institutului Politehnic din Chișinău. A făcut stagiul militar la Sankt-Petersburg (1973-1975), având posibilitatea de a studia arta modernă la Muzeul Ermitaj. În 1978 devine arhitect principal al raionului Florești din Republica Moldova, iar în 1981 se stabilește în orașul Dondușeni, fiind numit director al Școlii de Arte Plastice pentru Copii.În 1987 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. În 1989 vine în România, stabilindu-se la Piatra-Neamț.Din 2004 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și desfășoară o intensă activitate expozițională. Din 2006 începe să coordoneze clasa de pictură din cadrul Școlii Populare de Arte a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.
De-a lungul carierei a participat la numeroase expoziții de grup, desfășurate la Tighina, Chișinău, Moscova, Călimănești, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, Piatra-Neamț, Botoșani etc. Printre expozițiile personale, le amintim pe cele de la Galeriile de Artă UAP din Râmnicu Vâlcea, Bălți (Republica Moldova) și Piatra-Neamț, Galeriile de Artă „Vollard” din Craiova, Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova și Biblioteca „Onisifor Ghibu”din Chișinău, Muzeul Literaturii Române din Iași, Galeriile „Tonitza” din Bârlad, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani. În 1999, a obținut premiul I, Secția Pictură, la Bienala Națională „Lascăr Vorel” de la Piatra-Neamț, iar în 2018 a primit titlul „Artistul anului”, distincție acordată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Neamț.
„Experiențele școlii rusești în spiritul căreia s-a format și câștigurile artei românești au devenit o originală sinteză stilistică între reflexivitatea primilor și spontaneitatea celor din spațiul românesc. [...] Compozițiile anilor din urmă au cedat vremelnic în favoarea structurării imaginii în planuri muzical îmbinate, încât ele lasă impresia unei cerebralități detașate și pozitive. În ansamblu, pictorul are argumentele profesionalismului și bucuria de a fi urmat în artă de admiratorii fideli [...]”a precizat criticul de artă, Valentin Ciucă.
Vernisajul va avea loc pe 15 martie 2023, ora 17:00, la Colecția de Artă a Muzeului Județean Botoșani (lângă Galeriile „Ștefan Luchian”).
Curatorul evenimentului: Ana Coșereanu, muzeograf. Prezentare: Ana Coșereanu și Ioan Serediuc, colecționar de artă
Intrarea este liberă. Vă așteptăm!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.