Consumul de pește de trei ori pe săptămână reduce riscul de cancer colorectal
Revista de Studii Românești „Glose”
În ianuarie 2020, apărea primul număr, dublu, al Revistei de Studii Românești „Glose“ (nr. 1-2/2019), lansată de Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu“, cu un program ce propunea construirea unei platforme participative, dedicate cooperării în rețea, deschisă universitarilor din mediul academic român și din mediile academice din străinătate.
Anul 2020 a fost însă un an cu totul neasemenea pentru toată lumea: pandemia, ivită printre noi din „inima” imprevizibilului, a schimbat agenda globală, iar multe inițiative, culturale mai ales, fie au fost amânate, fie au trebuit să asume reformulări dintre cele mai creative. Proiectul Revistei de la Ipotești, chiar dacă nu a fost scutit el însuși de inevitabile tangaje, a mers mai departe. Simpla constatare a evidențelor este de natură a oferi un sentiment tonic, menit a încuraja continuarea demersurilor de dezvoltare a acestui proiect. Într-un astfel de context, ne bucurăm că numărul de pagini al revistei a crescut, geografia colaborărilor a înscris nume noi, iar tematica propusă s-a confirmat, cuprinzând și alte domenii care au consolidat-o.
Astfel, în deschiderea noului număr (nr. 3-4/2020), ne bucurăm să oferim comunității de colaboratori și cititori ai Revistei „Glose“ un interviu maraton, „de colecție“, acordat de Excelența Sa, Emil Hurezeanu, Ambasadorul României la Berlin, în care sunt prezentate multe subtilități ale „bătăliilor“ duse într-una din cele mai efervescente capitale culturale ale Europei, pentru promovarea patrimoniului cultural, de sensibilitate și cunoaștere din spațiul românesc. De asemenea, interviul oferit de Luisa Valmarin, Profesor Emerit al Universității din Pisa (Italia), clarifică distincția dintre studiul științific și lectura diletantă în cazul operei lui Eminescu, așa cum apare în teritoriile studiilor românești din Italia.
Semnalăm, de asemenea, cu deosebită bucurie și gratitudine inițierea Consiliului Onorific al Revistei „Glose“ prin acceptul generos al participării doamnelor Ilina Gregori (Profesor Emerit, Universitatea Liberă din Berlin - Germania) și Christina Zarifopol-Illias (Profesor Emerit, Indiana University - SUA), alături de Acad. Klaus Bohman (Academia Saxonă din Leipzig, director al Institutului Moldova din Leipzig, Profesor Emerit al Universității din Leipzig). Pentru Revista Ipoteștiului, participarea și girul implicit acordat acestui proiect de către acești trei corifei ai studiilor românești din străinătate, reprezintă fără îndoială un privilegiu și, totodată, o imensă responsabilitate. Și pentru că – așa cum se spunea –, din moment ce este evident că proiectul nu mai are cum să dea înapoi, putem spune cu toată recunoștința că suntem bucuroși să contribuim în continuare și cât mai serios la construirea unei comunități a specialiștilor în studii românești, reunind deopotrivă pe cei mai interesanți universitari din România și centrele de românistică din străinătate.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.