Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare
Cadou de Paşti pentru fermierii din România de la CE
Comisia Europeană a autorizat azi o schemă de ajutoare de stat având un buget de 1,3 miliarde RON (aproximativ 304 milioane EUR), al cărei obiectiv este sprijinirea fermierilor din România care întâmpină dificultăți din cauza crizei economice. Ajutoarele din cadrul acestei scheme pot fi acordate până la 31 decembrie 2011 și vor lua forma unor subvenții directe. Această schemă face parte din Cadrul temporar pentru măsuri de ajutoare de stat destinate să sprijine accesul la finanțare în contextul crizei financiare și economice actuale, adoptat de Comisie în decembrie 2010 pentru a permite statelor membre să acorde ajutoare în sumă limitată producătorilor agricoli primari. (a se vedea IP/10/1636)
Schema este accesibilă tuturor fermierilor din toate sub-sectoarele producției agricole primare, cu condiția ca aceștia să nu fi fost deja în dificultate la 1 iulie 2008 (cu alte cuvinte înainte de începerea crizei), și este limitată în timp până la 31 decembrie 2011. Se oferă ajutoare sub formă de subvenții directe, în sumă de până la 15 000 EUR pe fermier, calculate pe baza unor parametri tehnici (suma pe hectar și unitate animal viu).
Schema lansată de România respectă toate condițiile prevăzute de Cadrul temporar de criză. În particular, autoritățile române au demonstrat că schema este necesară, proporțională și oportună pentru a corecta o perturbare gravă a economiei. Comisia a considerat, așadar, că schema poate fi aprobată în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.