Cum poţi obţine 70.000 de euro de la stat. Înscrierile încep săptămâna viitoare!

Cum poţi obţine 70.000 de euro de la stat. Înscrierile încep săptămâna viitoare!

Începând cu 3 mai 2017, persoanele fizice autorizate (PFA) vor putea solicita finanţare reambursabilă de până la 70.000 de euro pentru înfiinţarea de agropensiuni şi alte unităţi de cazare în zonelele cu potenţial turistic.

Cum poţi obţine 70.000 de euro de la stat pentru înfiinţarea de pensiuni turistice. Înscrierile încep săptămâna viitoare
Cum poţi obţine 70.000 de euro de la stat pentru înfiinţarea de...

Suma nu se va acorda toată odată, ci în tranşe: un avans pentru începerea proiectului, apoi tranşa finală va fi acrodată doar după îndeplinirea tuturor condiţiilor. Banii pot fi folosiţi atât pentru realizarea investiţiei, cât şi pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare pentru o perioadă de până la cinci ani de zile.

Alocarea financiară propusă pentru sesiunea din acest an, aferentă submăsurii (sM) 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole” este de peste 18 milioane de euro, iar pentru submăsura sM 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole” se ridică la valoare totală nerambursabilă de 35 milioane de euro.

Pentru zona ITI – Delta Dunării, solicitanţii de finanţare vor avea la dispoziţie aproximativ 10 milioane de euro, împărţite astfel: pentru sM 6.2 – ITI DD, alocarea este de peste 3 milioane de euro, iar pentru sM 6.4 – ITI DD 7 milioane de euro.

SPRIJINUL NERAMBURSABIL:
va fi acordat sub formă de primă în două tranşe astfel:
70% din cuantumul sprijinului după semnarea Contractului de finanţare;
30% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiţia implementării corecte a Planului de afaceri fără a depăşi 5 ani de la data semnării Contractuluide finanţare.

va fi în valoare de:
70.000 Euro/ proiect în cazul activităţilor de productie, servicii medicale, sanitar-veterinare şi de agroturism
50.000 Euro/ proiect în cazul altor activităţi;

În această sesiune, faţă de cele anterioare, sunt eligibile proiectele de investiţii care propun activităţi aferente mai multor coduri CAEN dacă aceste activităţi se completează, se dezvoltă sau se optimizează reciproc. Însă, în cazul în care prin proiect sunt propuse activităţi complementare aferente mai multor coduri CAEN, care ar primi punctaje diferite la oricare dintre criteriile de selecţie sau au valori diferite ale sprijinului public nerambursabil, proiectul va primi punctajul cel mai mic aferent acelui criteriu.

Domeniile de diversificare eligibile prin sM 6.2 cuprind acum şi servicii de cazare în parcuri pentru rulote, camping şi tabere, servicii de catering şi servicii de ghidaj turistic. Astfel, devin cheltuieli eligibile şi investiţii pentru infrastructura din parcuri pentru rulote, camping şi tabere, cu respectarea Ordinului Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) 65/ 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Acestea se vor limita la capacitatea de cazare specifică structurii de primire turistică de tip pensiune agroturistică – maxim 8 camere.

Conform Ordinului ANT 65/ 2013, în pensiunile agroturistice, mâncarea se preparată din produse naturale, preponderent din gospodăria proprie sau de la producători autorizaţi de pe plan local.

Taberele se vor organiza în structuri de primire turistică de maxim de 8 camere, în care se vor caza grupuri organizate în vederea desfăşurării unor activităţi recreative, cum ar fi: bird-watching, schi, echitaţie etc). În cadrul taberelor se poate asigura masa exclusiv pentru grupurile cazate. Precizăm că taberele pentru pescuit şi vânătoare nu sunt eligibile.

Beneficiarul îşi va lua angajamentul că va introduce obiectivul investiţional în circuitul turistic. Totodată, el trebuie să respecte cerinţele de mediu specifice investiţiilor în perimetrul ariilor naturale protejate. În situaţia în care beneficiarul nu prezintă toate autorizaţiile solicitate înainte de ultima tranşă de plată, proiectul devine neeligibil.

Sunt eligibile, de asemenea, ambulanţa veterinară şi maşina de transport funerar, dacă respectă cumulativ condiţiile prevăzute de Ghidul solicitantului, printre care se numără şi omologarea R.A.R. În cazul ambulanţelor veterinare, omologarea R.A.R se obţine în baza unui aviz emis de Colegiul Medicilor Veterinari iar R.A.R va face menţiunea „echipare specifică intervenţii medicină veterinară”.
Modificarea amplasamentului se poate realiza numai în cadrul aceluiaşi UAT, în condiţiile menţinerii criteriilor de eligibilitate şi de selecţie. De asemenea, se pot modifica procentele aferente obiectivelor specifice în limita a 10%, fără eliminarea acestora.

Beneficiarul poate solicita modificarea Planului de afaceri de cel mult două ori în perioada de implementare a acestuia, în baza unei justificări fundamentate, care să nu conducă la modificarea obiectivului obligatoriu, afectarea obiectivului general şi a criteriilor de eligibilitate sau să modifice criteriile de selecţie sub limita de punctaj care a determinat selecţia proiectului.

Mai multe detalii pe site-ul agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale

Stirea anterioara

Ofițerii vor putea deveni maiori doar dacă sunt absolvenți de master

Stirea Urmatoare

Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.