Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare
Firmele care efectuează livrări intracomunitare către parteneri străini, în vizorul comisarilor Gărzii Financiare
Comisarii Gărzii Financiare vor intensifica controalele anul acesta pe partea de achiziţii şi livrări intracomunitare. Şi asta pentru că, spune şeful Gărzii Financiare din Botoşani, există agenţi economici care efectuează achiziţii intracomunitare fără a le declara. Corneliu Mihai susţine că sunt probleme, în continuare, şi pe partea livrărilor intracomunitare.
“Din baza noastră de date reiese că sunt agenţi economici care efectuează livrări intracomunitare către parteneri din Bulgaria, Grecia, Ungaria, firme care au un comportament de tip fantomă. Scopul acestor tranzacţii este acela de a nu achita TVA la bugetul de stat. Livrările în cadrul Uniunii Europene sunt fără TVA“, a declarat Corneliu Mihai, comisar şef la Garda Financiară Botoşani, conform botosaninews.
Anul trecut, rezultatele Gărzii Financiare de la Botoşani pe această linie au fost deosebite, fiind înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani trei sesizări penale, cu un prejudiciu estimat la peste 6.4 milioane lei, precum şi o sesizare către Direcţia de Finanţe Publice. Cel mai mare prejudiciu descoperit în 2011 a fost de 6 milioane lei.
Controalele pe achiziţiile intracomunitare vor fi intensificate în perioada următoare.
“Aici mă refer la agenţi economici care se aprovizionează cu mărfuri din cadrul comunităţii europene. Monitorizăm prin acţiuni de de trafic-control, prin informaţii transmise de către secţiile de gardă financiară de la graniţă şi prin informaţiile existente în baza de date a Gărzii Financiare. Şi în anul 2012, am demarat acţiunea în forţă pe acest domeniu de activitate“, a mai spus Corneliu Mihai.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.