Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici
Ponta: Cetățenii români trebuie să beneficieze de prețurile din UE pentru medicamente
Cetățenii români, ca și alți cetățeni europeni, trebuie să beneficieze de un preț corect al medicamentelor, conform cu prevederile UE, a declarat premierul Victor Ponta, miercuri, în cadrul ședinței de guvern.
„Domnule ministru Bănicioiu, vă rog să explicați că suntem în Uniunea Europeană și că românii au dreptul să plătească medicamentele la prețurile care sunt accesibile și pentru alți cetățeni europeni bulgari, maghiari, germani, ce or fi ei, nu cu 25% în plus. Știu că producătorii sunt supărați și de-asta din 2009 până astăzi nu am făcut ce trebuia, dar trebuia să facem mai demult. Deci, vă rog să explicați că nu facem altceva decât să dăm drepturile românilor de a plăti medicamentele la prețurile din Uniunea Europeană", a declarat premierul.
Ponta i-a mai spus apoi ministrului Bănicioiu că discuțiile cu marii producători de medicamente vor fi dificile.
„Înțeleg că va fi o luptă grea. Cu cât explicați mai mult, cu atât o vom câștiga mai ușor această bătălie. Vă bateți cu niște firme puternice, cu bugete mai mari decât bugetul României. Dar trebuie să explicați că suntem în Uniunea Europeană și, dacă astea sunt regulile europene, le aplicăm și pentru pacienții din România", a adăugat premierul.
Bănicioiu a precizat că alinierea prețurilor la medicamente cu prețurile din UE va conduce la economii substanțiale pentru bugetul Ministerului Sănătății, bani care "se vor regăsi tot în medicamente și în tratamente inovative pentru pacienți". Sursa: AGERPRES.ro
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.