Surpriza uriaşă pregătită de Guvern legată de impozitul pe venit

Surpriza uriaşă pregătită de Guvern legată de impozitul pe venit

Guvernul pregătește o adevărată revoluție bugetară pentru 2018. Impozitul pe venit ar putea merge integral la bugetele locale, situaţie fără precedent în România.

Guvernul pregăteşte modificarea mai multor legi pentru ca, începând cu 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit să meargă direct şi integral la administraţiile locale (primării, consilii judeţene), pentru a finanţa funcţionarea acestora, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), Sevil Shhaideh.

„Conform programului de guvernare, în zona de finanţare a autorităţilor locale, în acest moment lucrăm la modificarea Legii 273 a finanţelor publice locale şi în acest sens, începând cu 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit va deveni sursă a bugetelor locale. Acolo unde aparatul propriu al primarului sau al preşedintelui Consiliului Judeţean nu va reuşi să colecteze această sursă, vom fi sprijiniţi de către ANAF, dar sumele vor fi virate exclusiv către bugetele locale. Aceasta este prima modificare majoră pe care o vom aduce la Legea Finanţelor Publice", a declarat ministrul Dezvoltării.

La această oră, Bugetul de stat păstrează de 30% din impozitele pe venit, iar 70% din acestea le restitutie către administraţiile locale – potrivit Legii 273 a finanţelor publice locale, după cum urmează:

- 41,75% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;
- 11,25% la bugetul local al judeţului;
- 18,5% într-un cont distinct, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului.

Concret, pe datele operative publicate de Ministerul Finanţelor la sfârşitul lunii ianuarie anul acesta, bugetul central a colectat în 2016 27,8 miliarde de lei din impozitul pe venit, din care 18,3 miliarde de lei au plecat spre administraţiile locale, iar 9,5 miliarde au rămas la bugetul de stat, scrie CursdeGuvernare.ro.

Stirea anterioara

Ce se întâmplă dacă mănânci pâine în fiecare zi

Stirea Urmatoare

Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.