Descinderi miercuri dimineață ale mascaţilor la locuinţele hoţilor din societăți comerciale

Descinderi miercuri dimineață ale mascaţilor la locuinţele hoţilor din societăți comerciale

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani desfăşoară, miercuri dimineaţă, 13 percheziţii în oraşul Săveni şi zona comunelor limitrofe, precum şi în municipiul Botoşani.

Acţiunea poliţiştilor are drept scop probarea activităţii infracţionale a şapte persoane constituite într-o grupare,  persoanele fiind suspectate că în perioada octombrie 2012 – aprilie 2013 au săvârşit mai multe furturi din societăţi comerciale, prejudiciul total cauzat părţilor vătămate ridicându-se la peste 30.000 lei.

Activităţile specifice, desfăşurate în această cauză de către poliţişti, au stabilit că gruparea infracţională era coordonată de două persoane aflate în stare de deţinere în Penitenciarul Botoşani.

Pentru documentarea activităţii infracţionale a suspecţilor, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au beneficiat de sprijinul tehnic şi operativ al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.