Lansare de carte și concert acustic OVIDIU SCRIDON la librăria Alexandria din Uvertura Mall Botoșani

Lansare de carte și concert acustic OVIDIU SCRIDON la librăria Alexandria din Uvertura Mall Botoșani

Alexandria Librării și Uvertura Mall vă invită să participați la lansarea volumului de poezii „Tu ce-ai făcut astăzi?”, autor Ovidiu Scridon, carte apărută la Alexandria Publishing House în noiembrie 2017.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 februarie, ora 14.00, la librăria Alexandria din Uvertura Mall Botoșani, etaj III. Autorul va oferi celor prezenți și un autograf muzical!

Despre Ovidiu Scridon

Născut pe 6 octombrie 1970, în oraşul Tîrnăveni din judeţul Mureş. Fascinat de mic de manifestările Cenaclului Flăcara, motiv pentru care este atras de chitară încă din vremea în care învaţă să scrie şi să citească.

După absolvirea liceului din Cluj-Napoca, este militar în termen într-o unitate de paraşutişti prezentă în primele linii ale evenimentelor din 1989, din capitală. În 1993 devine student al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, loc în care de-altfel debutează în cadrul manifestărilor cultural artistice studenţeşti; festivale, cenacluri, baluri, tabere, etc. În 1996 una din piesele lui este declarată oficial Imnul studenţilor din România. În toţi aceşti ani scrie versuri, compune muzică şi pentru o scurtă perioadă de timp este membru al Cenaclului Totuşi Iubirea.

În 1996 face primele înregistrări în studiol B`inişor al lui Valeriu Sterian şi editează albumul „Într-o zi...”, album ce se bucură de-un succes neaşteptat.

În perioada 1994-1998 este extrem de activ, fiind prezent atât în majoritatea spectacolelor studenţeşti din capitală şi din celelalte centre universitare cât şi în majoritatea concursurilor şi-a festivalurilor de folk. După absolvirea facultăţii devine coordonatorul de antenă al postului Radio Total, moment în care priorităţile urmează o altă cale, mai puţin cea a muzicii folk.

După cinci ani petrecuţi în Radio Total, urmează alţii aproape trei în grupul MediaPro iar intre noiembrie 2006 si iunie 2011 a fost Coordonatorul Traffic-ului de publicitate al grupului de presă Realitatea-Caţavencu. Este absolvent al unui master de Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative „David Ogilvy” din Bucureşti şi al unui master de Management în cadrul Universităţii Penn State din State Colege, Pennsylvania, USA.

Mulţumită internetului, a promovării pieselor sale în cadrul grupurilor montane şi-n diverse alte medii, anii 1993-1998, de vârf, din punct de vedere componistic şi concertistic, au fost de fapt ani de investiţii. Chiar cu o absenţă considerabilă, Ovidiu Scridon este un nume cunoscut printre iubitorii muzicii folk şi nu numai.

În 2012 îi apare la Editura Tritonic volumul de versuri "PORTRETUL UNUI GÂND", reeditat în 2015 la Alexandria Publishing House şi îi este în curs de apariţie cartea de aventură şi călătorie "Cum am descoperit America".

Stirea anterioara

Anunț de ultimă oră al meteorologilor: Cod Galben pentru județul Botoșani

Stirea Urmatoare

Alimente care ne schimbă mirosul corporal

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.