Prăjituri pentru domnul Eminescu

Prăjituri pentru domnul Eminescu

Copiii îl iubesc pe Eminescu. Eminescu, poetul. Eminescu, gazetarul. Eminescu există în fiecare suflet sensibil, în fiecare român care iubește frumosul, care simte poezia și cântecul, codrii și lacul, care iubește adevărul, așa cum le-a adorat domnul Eminescu. 

Micii reporteri de la ziarul Buzz au avut o idee altfel de a-l omagia pe poetul neperche în săptămâna cu 15 ianuarie, ziua poetului și ziua culturii naționale. L-au amintit în felul lor, sincer și inocent. Pandemie fiind încă, totul a avut loc acasă, dar cu sufletul și gândul către cel ce ne-a făcut unici pe noi, românii. 

Fiecare copil a preparat, acasă, o prăjitură ori un tort cu titluri unicat. Delicatesele pregătite de copii nu s-au mai numit negrese, tiramisu, tort cu fructe ci Revedere, Luceafarul, Dorință, Somnoroase păsărele sau Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie. Da, titluri de poezii pe care copiii le știu, le recită, le iubesc. Iar în video-urile create au exprimat dragostea lor pentru domnul Eminescu, căci sunt mici, dar cu iubire de marele poet. Și sunt din Botoșani unde Eminescu a văzut lumina ochilor acum 171 de ani. Iar asta le sporește și mai tare mândria și bucuria de a fi călcat pe drumurile natale. Ale lor și ale lui.  

Acțiunea organizată de departamentul de activități al redacției Buzz coordonat în acest an de Denisa Franț, în vârstă de 11 ani, se desfășoară în parteneriat cu Europe Direct Botoșani, astfel că imaginile cu micii reporteri în rol de cofetari, alături de prăjitura “eminesciană” de data aceasta, pot fi apreciate pe pagina partenerului, copiii urmând a fi premiați în funcție de reacțiile primite. 

De asemenea, facem precizarea că în cazul în care alți copii care nu fac parte din redacția Buzz se simt inspirați de ideea reporterilor Buzz de a-l omagia pe Eminescu, pot trimite la adresa [email protected] cu ipostaza lor de cofetar și prăjitura lor care trebuie să poarte numele unei poezii scrise de Mihai Eminescu până pe 15 ianuarie. Imaginile vor fi postate pe pagina Europe Direct Botoșani pentru concursul care se va desfășura în perioada 15-20 ianuarie. 

Copiii- reporteri pregătesc pentru data de 15 ianuarie și un clip video dedicat acțiunii.Acesta va fi postat pe canalul lor de Youtube, Televiziunea Adolescenților.

Stirea anterioara

Razie în trafic. Poliţia a tras pe dreapta peste 90 de autovehicule

Stirea Urmatoare

Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.