După scandalul termoscanării, Ministerul Sănătății anunță că măsurarea temperaturii e obligatorie la intrarea în spații închise

După scandalul termoscanării, Ministerul Sănătății anunță că măsurarea temperaturii e obligatorie la intrarea în spații închise

Ministerul Sănătății precizează, într-un comunicat de presă, că măsurarea temperaturii la intrarea într-un spațiu închis – instituție publică, spațiu comercial, unitate de prestare a serviciilor – este obligatorie în perioada stării de alertă.

Ministerul Sănătăţii a făcut aceste previzări la câteva zile după scandalul de la Kaufland, în urma căruia atât Kaufland, cât și Lidl au renunţat la această măsură.

Pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spaţiu închis, fie din cadrul unei instituţii publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc., se va măsura temperatura corporală atât personalului propriu, cât şi celorlalte categorii de persoane: vizitatori, clienţi, consumatori, transmite Ministerul Sănătăţii.

În cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măştii de protecţie i se poate interzice intrarea în spaţiul închis. Ministerul Sănătății menţionează că la măsurarea temperaturii care se va realiza cu termometrul noncontact se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului.

Mai mult, în cazul în care temperatura depăşeşte 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus. În cazul spaţiilor comerciale, nu se aplică obligaţia ca un client să fie însoţit de o persoană din sediu, mai afirmă sursa citată.

Stirea anterioara

Vești excelente pentru cadrele didactice. Au început înscrierile

Stirea Urmatoare

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.