Amendă în valoare 4500 lei aplicată unui magazin de vise

Amendă în valoare 4500 lei aplicată unui magazin de vise

Un control la un magazin de vise din str. Primăverii, nr.28, s-a soldat cu sancţionarea administratorului  cu o amendă în valoare 4500 lei, se arată într-un comunicat al Poliţiei locale, scrie botosaninews.

Conform H.C.L. 3/2011, privind reglementarea comercializării plantelor, subtanelor şi preparatelor halucinogene, euforice în municipiul Botoşani, se interzice comercializarea, depozitarea, fabricarea, distribuţia, deţinerea, oferirea, transmiterea, achiziţionarea, producerea, intermedierea şi utilizarea plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope.

În urma controlului s-a descoperit că magazinul efectua acte de comerţ fără a îndeplini condiţiile stabilite prin lege şi fără a deţine acte de provenienţă a mărfurilor.

Cu această ocazie au fost ridicate în vederea confiscării 34 plicuri cu subtanţe etnobotanice.

„Din nefericire, nici legea, nici cuantumul amenzilor şi nici efectele deosebit de grave asupra consumatorilor, în marea lor majoritate tineri, nu determină proprietarii magazinelor de visă să îşi suspende activitatea”, a declarat directorul executiv al Poliţiei Locale, Ioan Onuţu. 

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.