Au primit 19 ani de închisoare după ce au vândut peste 100 de botoşăneni ca sclavi în Cehia

Au primit 19 ani de închisoare după ce au vândut peste 100 de botoşăneni ca sclavi în Cehia

Trei bărbaţi din municipiul Botoşani, care, în urmă cu patru ani, au racolat muncitori din satele judeţului Botoşani pe care i-au vândut, în Cehia, unor ucraineni au fost condamnaţi împreună la 19 ani de închisoare pentru trafic de persoane şi constituire de grup infracţional organizat. Tribunalul Botoşani a dispus, în această săptămână, condamnarea la opt ani de închisoare a liderului reţelei Laurenţiu Dranga (48 de ani) şi la şase ani de închisoare a lui Marius Feştilă (41 de ani). De asemenea, şoferul George Aboaicei (35 de ani) a fost  condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Sentinţele pot fi atacate la Curtea de Apel Suceava, scrie botosaninews.

Cei trei au fost trimişi în judecată în iunie 2009 după ce au racolat peste 100 de persoane din judeţul Botoşani cărora le-au primis locuri de muncă în construcţii şi agricultură Cehia, pentru care urmau să primească lunar 750- 800 de euro, dar şi cazare şi masă gratuite.

Imediat după ce îşi convingeau victimele, acestea erau transportate şi vândute unor ucraineni. Potrivit anchetatorilor, vicitmele erau duse în Cehia cu un autocar de la Volpone Tour, iar acolo erau vândute cu câte 60- 100 de euro fiecare. Actele tuturor persoanelor racolate rămâneau de fiecare dată la şofer, iar apoi erau predate ucrainenilor. Pe spatele muncitorilor vânduţi ca sclavi, cei trei bărbaţi au încasat peste 10.000 de euro.

Ucrainenii contractau lucrările din agricultură sau construcţii cu firmele sau persoanele fizice din Cehia, le ofereau muncitori din Botoşani (fără contracte sau asigurări sociale), iar mai mult de jumătate din salariile acestora rămâneau la ei. În ceea ce priveşte locurile de cazare, acestea erau insalubre şi suprapopulate. Orice muncitor care avea nemulţumiri faţă de condiţiile de viaţă era bătut sau sancţionat cu “penalizări la salariu”. Pentru a-i determina să muncească cât mai mult, ucrainenii purtau aremele de foc la vedere.

În momentul în care încercau să renunţe la locurile de muncă din Cehia, ucrainenii refuzau să restituire muncitorilor din Botoşani actele de identitate. Câţiva dintre ei au ajuns la Ambasada României la Praga, care a sesizat autorităţile cehe şi cele române.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Tragedie la Tudora! Un bărbat de 64 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.