Polițiștii botoșăneni acționează pentru siguranța pietonilor
BLOCADA la Darabani: Au fost aplicate amenzi de peste 6.000 lei
La data de 24 aprilie 2025, polițiștii din cadrul polițiștiidin cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru prevenirea accidentelor rutiere, în zona de competență.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane și verificate 24 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.
De asemenea, 17 dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscop, fără a fi înregistrate rezultate pozitive.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.