Botoșănean urmărit internațional preluat sub escortă din Germania dus direct la penitenciar

Botoșănean urmărit internațional preluat sub escortă din Germania dus direct la penitenciar

Un tânăr de 31 de ani, din comuna Știubieni a fost arestat în Germania, în baza unui mandat european de arestare, în urma schimbului de date și informații, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, dintre polițiștii botoșăneni și autoritățile germane.

Pe numele acestuai, era emis, din data de 21 iulie 2021, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei de 7 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, constând în aceea că în anul 2015, în timp ce se afla pe drumul public din comuna Știubieni, a agresat fizic persoana vătămată, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața. 

Întrucât s-a sustras executării pedepsei, tânărul a fost dat în urmărire națională și internațională, iar la data de 26 ocotmbrie 2021, a fost preluat sub escortă din Germania și predat autorităților române care l-au încarcerat în Penitenciarul Rahova.

Stirea anterioara

447 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

Stirea Urmatoare

Trei case din Pascari, Strahova și Darabani în pericol după ce funinginea depusă pe pereții coșurilor de fum s-a aprins

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.