Doi minori bănuiţi de comiterea unor furturi prin efracţie la Darabani

Doi minori bănuiţi de comiterea unor furturi prin efracţie la Darabani

Tot astăzi, poliţiştii de investigaţii criminale – Poliţia oraşului Darabani au identificat doi minori (ambii în vârstă de 14 ani), din Teioasa – Darabani, ca fiind principalii suspecţi de comiterea unor furturi, în perioada 08 – 11.02.2016.

În fapt, în sarcina celor doi s-a reţinut că, în noaptea de 08/09.02.a.c., ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă din oraşul Darabani (persoana vătămată fiind plecată în străinătate), iar din interior au sustras produse electronice, în valoare de aproximativ 1.500 lei.

De asemenea, s-a stabilit că în perioada 08 – 11.02.2016, minorii ar fi intrat prin efracţie într-o unitate şcolară din zona Teioasa – Darabani, de unde au sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 100 lei. Bunurile sustrase din cele două imobile au fost recuperate. În cauză continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Stirea anterioara

Peste 200 de sancțiuni contravenționale aplicate într-o zi, de poliţiştii botoşăneni

Stirea Urmatoare

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.