Dorohoi: Doi șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au identificat, luni 27 ianuarie, pe drumul județean D.J. 291C, în comuna Șendriceni, un autoturism condus de un bărbat, de 52 de ani, din municipiul Dorohoi.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, ar fi acroșat un alt autoturism care se deplasa din sesn opus, provocându-i pagube materiale. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 292, în comuna Broscăuți, un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.