Două persoane reținute, un autoturism, peste 100 de litri de alcool și aproximativ 17.000 de pachete de țigarete, confiscate de polițiștii botoșăneni - FOTO

Două persoane reținute, un autoturism, peste 100 de litri de alcool și aproximativ 17.000 de pachete de țigarete, confiscate de polițiștii botoșăneni - FOTO

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, joi 16 martie, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară și auto, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă, din județul Botoșani și Suceava. 

În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 16.718 de pachete de țigarete, de diferite mărci, de proveniență duty free și peste 100 de litri de alcool, pentru care persoanele percheziționate nu dețineau documente legale de proveniență. 

În urma activităților desfășurate două persoane au fost conduse la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere. 

De asemenea, în același context, în municipiul Botoșani, a fost depistat, în trafic, un autoturism, condus de o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de contrabandă, iar în urma percheziției efectuate, în interiorul acestuia, au fost identificate 450 de pachete de țigarete și 9 litri de alcool, pentru care persoana în cauză nu deținea documente legale de proveniență. 

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, iar țigaretele, alcoolul și autoturismul au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor. 

Față de persoanele conduse la sediul poliției a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani. 

În cursul zilei de astăzi acestea vor fi prezentate în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive. 

In documentare activității infracționale s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Operațiuni Speciale Botoșani.

Stirea anterioara

Alexandra Huțu: „Se semnează contractele celor 24 de proiecte de creștere a eficienței energetice din județul Botoșani aprobate la finalul anului trecut și vor începe altele noi”

Stirea Urmatoare

Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.