Polițiștii continuă controalele privind respectarea normelor legale impuse în contextul pandemiei

Polițiștii continuă controalele privind respectarea normelor legale impuse în contextul pandemiei

Sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Botoșani, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au continuat sâmbătă, 15 august 2020, verificările în sistem integrat cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, polițiști locali, polițiști de frontieră, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență,  Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică si a Protectiei Condumatorului,  privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale. 

Respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizica în toate zonele aglomerate au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că agenții economici din centre comerciale, piețe, târguri si terase de pe raza administrativ-teritorială a județului Botosani au fost controlați cu prioritate. 
 
De asemenea, acțiunile au vizat inclusiv verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale în vigoare.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenţionale în valoare de peste 35.000 de lei.

Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare fizica, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Stirea anterioara

Se caută români care să fie plătiţi cu 300 de lei pe zi. Iată care sunt condiţiile

Stirea Urmatoare

Șofer băut amendat cu 2000 de lei pentru că nu a oprit la semnalul poliției și este cercetat penal

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.