Razie de amploare a polițiștilor în municipiul Botoșani - FOTO

Razie de amploare a polițiștilor în municipiul Botoșani - FOTO

În noaptea de 29 spre 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul celorlalte subunități de poliție, precum și a polițiștilor de Investigare a criminalității economice, a celor de combatere a criminalitătii organizate, polițiști rutieri, celor de la transporturi și acțiuni speciale au acționat, împreună cu jandarmii, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale comise în segmentul stradal. 

Astfel, activitățile au fost concentrate în zona localurilor publice și a celor în care se formează aglomerări de persoane, precum și pe arterele rutiere de acces către aceste zone, fiind desfășurate în intervalul orar 18:00- 04:00.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 600 de persoane, 45 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, iar șapte persoane au fost conduse la sediul poliției. 

De asemenea, au fost verificate 230 de autovehicule, peste 100 dintre acestea fiind supuse testărilor cu aparatul etilotest sau drugtest. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 162 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 127.000 de lei, dintre acestea, 120 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, 31 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, iar trei sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice.(45.000 de lei) 

Totodată, au fost depistați în trafic doi conducători auto care se aflau sub influența alcoolului și două persoane care nu dețineau permis de conducere, fiind întocmite dosare penale în care se continuă cercetările pentru infracțiunile respective.

Stirea anterioara

Amenzi de 2000 de lei aplicate de jandarmi la sărbătorirea Zilei comunei Tudora

Stirea Urmatoare

Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.