Șofer băut urmărit de polițiști pentru neoprire la semnalul acestora
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, marți 27 decembrie, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean D.J. 294, în comuna Mihălășeni, au efectuat semnal de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, reușind interceptarea pe un drum sătesc din localitatea Negrești, prilej cu care au stabulit identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Mihălășeni.
Deși emana halenă alcoolică, tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, ulterior, fiind condus la o unitate spitalicească în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea avea autorizația provizorie de circulație expirată.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere a unui autovehicul neînmatriculat, totodată, fiindu-i aplicată conducătorului auto, o sancțiune contravențională, în cuantum de 870 de lei, pentru faptul că nu a a oprit la semnalele polițiștilor.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.