Ultima formă a proiectului de OUG: Salarii şi sporuri plafonate, concediu medical plătit doar cu 65%
Vânătoare terminată cu o amenzi de 12000 de lei
Trei bărbați care vânau în mod ilegal sâmbătă seară, în apropierea localității Drislea, au fost sancționați contravențional de jandarmi cu amenzi în valoare totală de 12000 de lei, în urma unei acțiuni pentru prevenirea braconajului cinegetic.
Cei trei au fost identificați pe fondul de vânătoare Dângeni, însoțiți de câini ogari și având asupra lor lanterne, în încercarea de a prinde vânatul existent în zonă, la adăpostul intunericului.
Acțiunea jandarmilor a fost executată în completarea misiunilor specifice acestei perioade, executate independent sau în cooperare cu I.P.J. Botoșani, având ca obiectiv principal prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19. În cele două zile ale acestui sfârșit de săptămână au fost aplicate 106 sancțiuni contravenționale, însumând aproximativ 37000 de lei și au fost întocmite acte de sesizare o organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni, iar 151 de persoane aflate în carantină la domiciliu au fost verificate în vederea asigurării respectării acestei măsuri sanitare.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.