Viteza face victime

Viteza face victime

În noaptea de 17/18.08.2011, în jurul orei 02.30, F.A. de 22 ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Naţională, din municipiul Botoşani, datorită vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, împrejurare în care a intrat în coliziune cu rulota unui autovehicul,  staţionată regulamentar pe prima bandă de circulaţie, după care autoturismul a fost proiectat într-un stâlp de susţinere a reţelei de cabluri Romtelecom, pe care l-a rupt.

În continuare, autoturismul condus de F.A. a acroşat alte două  autoturisme, staţionate  pe prima bandă de circulaţie, după care  s-a oprit pe banda a doua de circulaţie, răsturnat pe cupolă.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani, precum şi a pasagerului U. G. de 22 ani, din municipiul Botoşani, care a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi.

De asemenea, din accident a rezultat avarierea a trei autoturisme. Verificările efectuate au stabilit că F. A. avea permisul de conducere suspendat începând cu 13.08.2011, pentru o perioadă de 30 zile, ca urmare a unei sancţiuni contravenţionale aplicate pentru efectuarea unei manevre de depăşire neregulamentară.

De la conducătorul auto, cât şi de la pasagerul dreapta faţă s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, aceştia prezentând halenă alcoolică. Conducatorul auto, respectiv pasagerul, nu purtau centura de siguranţă în momentul producerii evenimentului rutier.

Primele cercetări efectuate la faţa locului au stabilit că vinovat de producerea accidentului se face F. A., care a circulat cu viteză excesivă şi în perioada de suspendare a dreptului de a conduce.

Faţă de acesta sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat şi vătămare corporală din culpă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.