Au fost anunțate restricții drastice în Franța. Stare de urgență până la 1 iunie!

Au fost anunțate restricții drastice în Franța. Stare de urgență până la 1 iunie!

Vești proaste pentru milioane de oameni. Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii în Franța, în acest context, Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, a aprobat, marţi seară, decizia prelungirii stării de urgenţă sanitară până la data de 1 iunie, informează France-Presse.

Potrivit sursei citate, decizia luat de autorități în contextul în care Franţa a raportat până în prezent 3,4 milioane de cazuri de coronavirus şi 79.572 de deces. De asemenea, decizia prelungirii stării de urgenţă sanitară a fost aprobată definitiv de Adunarea Naţională cu 278 de voturi la 193.

În ceea ce privește starea de urgenţă sanitară, aceasta permite impunerea de restricţii, inclusiv privind deplasarea, în contextul pandemiei.

De menționat este faptul că, de mai bine de două săptămâni, la nivel național este sunt în vigoare mai multe restricții de circulaţie pe timpul nopţii la nivel naţional, părăsirea locuinţei după ora 18:00 nefiind permisă decât în situaţii excepţionale.

Evoluția pandemiei de COVID în întreaga lume este dezastruoasă. Potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA), la nivel mondial, până în prezent au fost raportate 106,6 milioane de cazuri de coronavirus şi 2,33 de milioane de decese, în ciuda valului de restricții. Cele mai afectate ţări sunt Statele Unite, India, Brazilia, Marea Britanie şi Rusia.

Deși cazurile de coronavirus continuă să crească, copiii sunt în siguranță. În ceea ce privește transmiterea noului coronavirus în rândul copiilor “este scăzută”, potrivit unui studiu publicat de revista britanică The Lancet, “nu există dovezi” potrivit cărora grădiniţele ar reprezenta “un focar de contagiere virală” pentru preşcolari, care riscă să se infecteze mai degrabă “acasă” decât în aceste unităţi de învăţământ, relatează EFE.

Studiul a fost realizat de medicii francezi intenţionează să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă „cum şi în ce măsură” copiii din grădiniţe transmit virusul, iar în acest scop au fost formate şi analizate trei grupuri. La primul au participat 327 de copii cu vârste între cinci luni şi patru ani; un grup de 190 de angajaţi din grădiniţe; şi un grup comparativ de 164 de lucrători din spitale, fără niciun contact cu copii.

Potrivit lui Camille Aupiais, una dintre autoarele studiului, s-a beneficiat şi de “o informaţie suplimentară” din partea părinţilor copiilor evaluaţi.

Această cercetare, prima focalizată asupra copiilor din grădiniţe, s-a desfăşurat în trei oraşe din Franţa: la Paris (regiunea cea mai afectată) şi în alte două localităţi cu o incidenţă mai mică a contagierilor – Rouen, în Normandia, şi Annecy, în munţii Alpi.

Totodată, Camille Aupiais a subliniat că studiul a reprezentat o noutate, deoarece copiii nu obişnuiesc să se îmbolnăvească de COVID-19, iar dacă totuşi se infectează sunt “asimptomatici sau prezintă simptome uşoare”, în condiţiile în care majoritatea grădiniţelor şi a şcolilor au fost închise în Franţa la începutul pandemiei, în 2020.

Stirea anterioara

Ce reguli trebuie să respecți ca să slăbești rapid și sănătos

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.