Parlamentul European aprobă noi reguli privind Parlamentul European aprobă noi reguli privind etichetarea textilelor

Parlamentul European aprobă noi reguli privind Parlamentul European aprobă noi reguli privind etichetarea textilelor

Consumatorii nu vor mai avea surpriza de a cumpăra accidental textile care conțin blană sau piele naturală, potrivit noilor reguli de etichetare aprobate miercuri de Parlamentul European. Noile reglementări vor facilita apariția mai rapidă pe piață de noi fibre și produse inovatoare. Comisia Europeană va fi solicitată să contribuie, până în 2013, cu un raport de evaluare cu privire la oportunitatea introducerii unui sistem de etichetare a locului de origine, ce poate fi însoțit de o propunere legislativă.

Parlamentul a aprobat miercuri, în a doua lectură, un nou regulament privind etichetarea textilelor, acord asupra căruia Parlamentul și Consiliul au convenit cu două săptămâni în urmă. Echipa de negociatori a Parlamentului, condusă de deputatul european olandez Toine Manders (ALDE -NL), a reușit să obțină concesii importante de la statele membre în ceea ce privește etichetarea produselor ce conțin blană și oportunitatea de a avea un studiu privind etichetarea locului de origine.

 

Cuvintele "blană" și "piele" trebuie menționate

Etichetele produselor textile vor trebui să conțină specificații clare cu privire la utilizarea de materiale de proveniență animală. Blana este deseori folosită la fasonarea articolelor de îmbrăcăminte relativ ieftine și este de multe ori dificil pentru consumatori să diferențieze între blana naturală și cea artificială, dar de bună calitate. Parlamentul a dat asigurări că textilele care conțin astfel de produse vor fi etichetate astfel  "conține părți netextile de origine animală", pentru a permite identificarea lor corectă de către consumatori. Persoanele care suferă de alergii, pentru care blana reprezintă un risc pentru sănătate, se vor număra printre beneficiarii acestei decizii.

Comisiei Europene i se solicită, de asemenea, să efectueze un studiu, până la data de 30 septembrie 2013, cu privire la substanțele periculoase, pentru a evalua dacă există o legătură de tip cauză-efect între reacțiile alergice și substanțele chimice (precum coloranții, biocizii sau nanoparticulele), folosite în produsele textile.

 

Etichete "Made in" / "Produs în"

PE a vrut ca etichetele care indică locul de origine pentru produsele textile importate din țări terțe să fie obligatorii. Această propunere s-a dovedit a fi deosebit de controversată pentru anumite state membre. PE a solicitat în mod repetat includerea acestei prevederi pe tot parcursul negocierilor, dar Consiliul nu a fost de acord.

 

Consiliul a acceptat însă să se solicite Comisiei prezentarea unui studiu, tot până pe 30 septembrie 2013, cu privire la oportunitatea unui sistem de etichetare a locului de origine, cu scopul de a oferi consumatorilor "informații exacte despre țara de origine și informații complementare care să asigure trasabilitatea integrală a produselor textile". Acest raport de evaluare ar putea fi însoțit de o propunere legislativă.

 

Cerințe noi de etichetare și tehnologii noi

Raportul Comisiei ar trebui să evalueze, totodată, fezabilitatea armonizării cerințelor de etichetare cu privire la întreținere (în prezent voluntară), a înființării unui sistem uniform de etichetare a mărimilor la nivelul UE pentru îmbrăcăminte și precizarea substanțelor alergene.

 

Parlamentul subliniază totodată necesitatea evaluării modului în care noile tehnologii, cum sunt microcipurile sau identificarea frecvențelor radio, ar putea fi folosite în viitor în locul etichetelor clasice pentru furnizarea de informații consumatorilor.

 

Derogări pentru croitorii liber-profesioniști

Regulamentul recent adoptat prevede, de asemenea, exceptarea de la cerințele obligatorii privind etichetarea produselor textile efectuate la comandă și realizate de croitori liber-profesioniști.

Ce va urma?

După aprobarea în ședința plenară, noile reguli privind etichetarea textilelor vor trebui să fie semnate de statele membre. Noul regulament va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Cu toate acestea, în cazul cerințelor de etichetare referitoare, spre exemplu, la regulile aplicabile materialelor ce conțin blană, va exista o perioadă tranzitorie de 2,5 ani pentru a permite industriei să se adapteze.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.