Ţara care vrea să dea fiecărui cetăţean 2.500 de dolari pe lună, fără să pună vreo întrebare

Ţara care vrea să dea fiecărui cetăţean 2.500 de dolari pe lună, fără să pună vreo întrebare

Spre deosebire de alte state, Elveţia nu are un salariu minim garantat prin lege. Acest lucru este însă pe cale să se schimbe, pentru că un grup de parlamentari a propus garantarea unui venit minim de 2.500 de dolari pentru fiecare adult.

Pe 5 iunie, în cantoane va avea loc un referendum care va decide dacă această propunere se va transforma în lege, iar majoritatea elveţienilor par a fi de acord.

Cei care nu lucrează ar primi astfel lunar suma de 2.500 de franci elveţieni (2.520 de dolari), iar cei care lucrează dar au un venit mai mic ar urma să primească doar diferenţa până la venitul minim.

O altă particularitate a legii este că suma de 2.500 de franci trebuie să rămână în urma impozitării şi nu este, în niciun fel, condiţionată; astfel, în cazul celor care nu muncesc, banii oferiţi de stat ar fi direct scutiţi de taxe.

Guvernul elveţian, care se opune măsurii, aduce ca argument faptul că cele 25 de miliarde necesare implementării ar aduce noi taxe pe servicii şi alimente, anulând practic o parte din avantaje.

Deşi pare o sumă considerabilă, 2.500 de franci elveţieni reprezintă puţin peste cea considerată a fi la limită sărăciei, respectiv 2.200 de franci elveţieni.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.