Ministerul Educației a afișat rezultatele la examenul de Titularizare 2022! Vezi lista!

Ministerul Educației a afișat rezultatele la examenul de Titularizare 2022! Vezi lista!

Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar - sesiunea 2022 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 19 iulie, pe pagina web dedicată, titularizare.edu.ro.

Contestațiile se depun la sediile IȘJ sau se transmit prin mijloace electronice, astăzi, 19 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv mâine, 20 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează pe 27 iulie. 

La nivel național, au fost obținute 146 de note de 10, iar la nivelul județului Botoșani au fost obținute patru note de 10. Potrivit Ministerului Educației, rata notelor (inițiale) peste 7 (șapte) obținute la nivel national de candidați este 48,68% (în creștere cu peste 4%, față de rezultatele consemnate anul trecut: 44,47%).

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 29 iulie şi 1 august.

Vezi AICI rezultatele la Titularizare 2022 din județul Botoșani!

Stirea anterioara

Misiunile pompierilor botoșăneni în ultimele 24 de ore - FOTO

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.