Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare
Poliţiştii botoşăneni alături de copii în „Școala siguranţei Tedi”
În săptămâna 08-12 mai 2023, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost alături de elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihail Kogălniceau” Dorohoi, ai Şcolii Gimnaziale nr. 1 Dorohoi şi ai Şcolii Gimnaziale nr. 1 Bucecea.
În cadrul întâlnirilor care au avut loc cu copiii, aceştia au fost informaţi într-un mod interactiv pe diverse teme : siguranţa pentru sănătate, siguranţa în clasă, siguranţa în pauză, prevenirea, recunoaşterea şi gestionarea bullyingului, relaţiile cu colegii, când lipsesc părinţii de acasă, situaţiile periculoase, copilul şi accesarea internetului, siguranţa în curte, deplasarea pe stradă şi traversarea carosabilului, mersul pe bicicletă în siguranţă şi copilul ca pasager, siguranţa în vacanţa de vară.
Cu această ocazie au fost împărţite broşuri „Siguranţă de nota 10” şi orare.
Poliţia Română este partener în programul educaţional naţional ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc informaţii utile pentru siguranţa personală.
La nivelul judeţului Botoşani, în program s-au înscris 37 de şcoli gimnaziale.
Copiii sunt implicaţi în activităţi informativ-educative coordonate de învăţători, cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Române, iar ,,Tedi” asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi.
Activităţile se desfăşoară pe baza materialelor educaţionale şi a scenariilor didactice din cadrul programului Şcoala Siguranţei Tedi. Toate informaţiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.
Activităţile în cadrul acestui proiect vor continua până la data de 05.06.2023.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.