Accident grav! Un bărbat a decedat și două femei au ajuns la spital după impactul dintre o motocicletă și o mașină

Accident grav! Un bărbat a decedat și două femei au ajuns la spital după impactul dintre o motocicletă și o mașină

Un bărbat a murit, iar două femei au ajuns la spital  în urma unui accident rutier ce s-a produs, în seara zilei de duminică, 16 iunie 2024, pe DN 29 Botoșani - Suceava, între localitățile Baisa și Vlădeni. În eveniment au fost implicate un autoturism și o motocicletă. 

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă.

Echipajele medicale au constatat faptul că motociclistul, un bărbat de 35 de ani, era inconștient. Din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare. 

Conducătoarea auto, de 21 de ani, dar și mama acesteia, în vârstă de 40 de ani, au fost preluate de un echipaj SMURD și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Acestea erau conștiente și cooperante. 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au deconectat bornele bateriei.

Stirea anterioara

Accident! Persoană rănită în urma unui impact dintre două mașini pe o stradă din Botoșani

Stirea Urmatoare

PSD guvernează pentru România

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.