Activități preventiv-educative a jandarmilor organizate la Grupul Școlar „Dr. Mihai Ciucă” Săveni
În după-amiaza zilei de miercuri, 6 aprilie 2022, jandarmii din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Săveni s-au întâlnit cu elevi Grupului Școlar „Dr. Mihai Ciucă”, în cadrul unor activități preventiv-educative.
Evitarea implicării minorilor în săvârșirea unor fapte antisociale, delincvența juvenilă și urmările acesteia din punct de vedere legal, precum și efectele negative ale absenteismului școlar au fost câteva dintre subiectele de interes abordate.
Pe lângă acestea, discuțiile au vizat contravențiile și infracțiunile posibil a fi săvârșite în mediul școlar, buliying-ul, dar și prevenirea consumului de substanțe interzise.
De asemenea, elevii au primit informații cu privire la instituțiile militare de învățământ, pentru cei interesați de o carieră în Jandarmeria Română.
Activitățile de acest gen vor continua în școlile botoșănene până la finalul anului școlar 2021 - 2022.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.