Botoșani: Patru tineri răniți după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod

Botoșani: Patru tineri răniți după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod

Patru tineri au fost răniți după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod. Trei au fost transportați de echipajele SMURD și SAJ, la spital. Al patrulea a refuzat ajutorul medicilor.

Evenimentul s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Bucovina din municipiul Botoșani, la ieșirea spre Curtești. 

Spre acest caz au fost direcționate patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare, două ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță. 

Un tânăr de 23 ani, pasager pe scaunul din stânga - spate, a fost găsit încarcerat. Pompierii au folosit accesoriile de descarcerare pentru a-l extrage, în siguranță.

Cei trei tineri în vârstă de 22, 23 și 28 de ani, transportați la spital, erau conștienți, dar cu traumatisme. 

Pompierii au înlăturat riscul izbucnirii unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.

Stirea anterioara

Inspector Școlar premiat de Ziua Națională a României

Stirea Urmatoare

Intervenția salvatoare a polițiștilor din Vlăsinești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.