Case inundate şi oameni evacuaţi! Prăpăd într-o comună din județul Botoșani după o rupere de nori

Case inundate şi oameni evacuaţi! Prăpăd într-o comună din județul Botoșani după o rupere de nori

Precipitaţiile abundente de joi seara au creat, din nou, probleme în comuna Dângeni. O rupere de nori ce s-a produs în jurul orei 19.30 a transformat uliţele din satul Iacobeni în adevărate pâraie, canalele noi ce au fost recent amenajate nefăcând faţă volumului mare de precipitaţii.

Apa s-a revărsat în casele, curţile, beciurile şi grădinile oamenilor, în unele imobile apa măsurând chiar şi un metru. Într-una dintre case, bunurile pe care le aveau proprietarii au fost acoperite de mâl, casa construită din chirpici fiind în pericol să se prăbuşească. Oamenii au fugit din calea apelor doar cu hainele de pe ei, adăpostindu-se pe la rude sau vecini.

În satul Iacobeni au fost inundate 8 case şi 20 de anexe gospodăreşti şi curţi. În unele gospodării, mai multe păsări au murit înecate.

Primarul din Dângeni a pus la dispoziţia persoanelor evacuate căminul cultural din localitate, dar cei afectaţi s-au refugiat la cunoştinţe.

„Au fost persoane evacuate de la şase case. Aşa volum mare de apă eu unul nu am văzut niciodată. Cei mai în vârstă cu care am stat de vorbă au spus că din prin anii ‘70 nu au mai văzut aşa ceva. Când a început ploaia eram în satul Iacobeni, chiar verificam unele drumuri. Am acţionat imediat cu pompa de la primărie, cu buldoexcavatorul am blocat cu pământ cât am putut să dirijăm apa înspre canalele colectoare şi am cerut ajutorul pompierilor şi l-am sunat şi pe preşedintele Consiliului Judeţean şi a trimis o vidanjă de la Nova ApaServ.”, a declarat Cătălin Rotundu, primarul comunei Dângeni, citat de stiri.botosani.

Două autospeciale ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi vidanja de la Nova ApaServ au acţionat mai multe ore pentru scoaterea apei din curţile şi casele din satul Iacobeni. Şi în satul Hulub, din comuna Dângeni, au fost mai multe curţi şi grădini inundate. Sursa: stiri.botosani

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Alertă de gripă aviară la Mihail Kogălniceanu! Mai multe păsări de curte au murit

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.