Poliţiştii botoşăneni vă atrag atenţia: ATENȚIE LA FRAUDELE ONLINE

Poliţiştii botoşăneni vă atrag atenţia: ATENȚIE LA FRAUDELE ONLINE

Poliţiştii botoşăneni vă atrag atenţia cu privire la existența unor noi modalități de comitere a fraudelor cu investiții, prin care indivizii sau entitățile necinstite promit investitorilor potențiali oportunități de investiții extrem de profitabile, dar care, în realitate, nu există sau sunt înșelătoare.

Investițiile online au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, dar această creștere a dat naștere și unui fenomen periculos, și anume fraudele cu investiții.

Aceste fraude, denumite și investmentfrauds, pot fi devastatoare pentru cei care le cad pradă, lăsându-i cu buzunarele goale și visurile spulberate.

Investment frauds reprezintă scheme diversificate și pot include tranzacții cu acțiuni fictive, criptomonede inexistente, scheme piramidale sau produse financiare fictive.

Persoanele vătămate accesează pe diferite rețele de socializare postări ce conțin reclame cu privire la servicii de investiții financiare, iar după aceea furnizează date de contact pe formularele puse la dispoziție în acele reclame.

În continuare, sunt contactate telefonic de persoane necunoscute, care utilizau numere de telefon atât românești, cât și din afara graniţelor.

Autorii, după discuții repetate, reușesc, de obicei, să convingă victimele să se înscrie pe diferite platforme de investiții online. Investițiile sunt destul de mici la început, de ordinul a câteva sute de euro. Investiția constă în achiziționarea de cryptomonede și transferarea acestora către portofelele electronice indicate de către autori. Sumele respective apar apoi în contul victimei deschis pe acele platforme de investiții.

În multe situații, sub pretextul că vor acorda suport tehnic, atacatorii conving persoanele vătămate să își instaleze pe dispozitivele electronice folosite(telefon, tabletă, laptop etc.) aplicații tip remote desktop (control de la distanță), prin care aceștia capătă control total al acelor dispozitive.

Astfel, fără să conștientizeze efectul acțiunii lor, utilizatorii oferă atacatorilor acces la toate datele personale și bancare, accesibile prin intermediul dispozitivelor.
 
Persoanele vătămate sunt convinse să trimită mai multe sume de bani (cryptomonedă) deoarece se creează aparența că investițiile sunt profitabile ajungându-se, astfel, chiar la sume de zeci de mii de euro „investiți” în astfel de scheme frauduloase.

În momentul în care se încearcă retragerea sumelor de bani, sunt inventate o serie de pretexte și scenarii prin care autorii încearcă să convingă victimele că, pentru a beneficia de acel profit, trebuie să transfere mai multe sume de bani, sub pretexte precum: taxe de retragere, garanții transferuri, amenzi etc.

În paralel, datele accesibile prin dispozitivele compromise sunt exploatate în diferite moduri, cum ar fi deschiderea de conturi pe diferite platforme de tranzacționare cyptomonede, transferuri bancare frauduloase, spălare de bani etc.

Pentru prevenirea unor astfel de încercări de fraudare, vă propunem să aveți în vedere următoarele recomandări:
1. Verificați cu atenție firma/platforma prin intermediul căreia urmează să vă plasați investițiile: Orice firmă sau individ care oferă servicii de investiții trebuie să fie licențiat și autorizat. Verificați întotdeauna background-ul unei companii și asigurați-vă că au licența adecvată.
2. Atenție la promisiunile nerealiste: Dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, este mai mult decât posibil să fie o fraudă. Păstrați un simț critic și nu vă lăsați înșelați de promisiuni nerealiste de profituri. Fiți sceptici față de promisiunile de câștiguri imense și rapide, dar și față de anunțuri care se prezintă ca oferte pe termen limitat. Investițiile financiare presupun riscuri și nicio entitate autorizată nu poate garanta profituri!
3. Nu oferiți informații personale sau financiare altor părți decât celor autorizate. Cumpărarea de acțiuni nu poate fi realizată decât printr-un intermediar autorizat și acesta nu solicită plăți sau date personale prin intermediul unei pagini de internet.
4. Cerere de informații scrise: Solicitați întotdeauna informații scrise, cum ar fi prospectele de investiții, detaliile companiei sau orice alt document relevant. Citiți cu atenție aceste documente și asigurați-vă că înțelegeți toate aspectele implicate.
5. Nu cedați presiunii de transfer de bani: Promotorii fraudelor pot folosi tactici agresive pentru a determina investitorii să acționeze rapid, precum termene limită sau oportunități exclusive care „dispar rapid”.
6. Raportați fraudele: Dacă sunteți victima unei fraude cu investiții sau suspectați că cineva vă încearcă să vă înșele, raportați situația autorităților financiare și poliției.

Prudența este cheia pentru a vă proteja de investmentfrauds.

Stirea anterioara

Amplă acțiune de prevenire a accidentelor rutiere

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.