Două magazii cu lemne de foc și rumeguș cuprinse de flăcări la Stăuceni
Românii cu datorii la stat vor primi acasă un plic-surpriză trimis de ANAF
Prin acest proiect, statul vrea să grăbească încasarea restanțelor de la cei care vor sa beneficieze de amnistia fiscală. Poștașul le va spune că pot avea datoriile reduse dacă plătesc până la 25 noiembrie. Plata se poate face chiar la poștaș ori la ghișeele Poștei.
Sunt vizați, mai ales, cei care, din diferite motive, nu pot să-și achite datoriile direct la ghișeul ANAF sau online.
Poșta Română va trimite înștiințările de plată datornicilor la ANAF, de la care totodată va putea aduna și banii.
În plicul de la ANAF pe care îl vor primi datornicii acasă vor fi 3 documente. Primul este scrisoarea de informare în care sunt trecute condițiile în care datornicii pot beneficia de ștergerea unei părți din sumele datorate statului, adică de amnistie.
Tot aici va apărea scrisa clar suma de plată și, separat, la cât s-ar diminua ea dacă beneficiați de amnistie.
Al doilea document este notificarea privind intenția de a beneficia de amnistie - care trebuie completată și, în fine, al treilea document - cererea pe care o faceți de anulare a părții din datorie.
Cele două vor fi preluate înapoi de poștaș, către care veți putea face ulterior și plata sau la ghișeul poștal.
Măsura este gândită pentru a aduna cât mai mulți bani și cât mai repede de la cei care nu pot, din diverse motive, să ajungă la ghișeele ANAF ori nu se descurcă să facă aceste demersuri și plăți online.
Cornel Grama, specialist fiscal: ”Procedura cu factorul poștal se duce la acei oameni care nu au Spațiu Privat Virtual - SPV. Cei care nu au, și sunt foarte mulți, vor primi de la poștaș. Acum e de văzut dacă poștașii sunt așa de bine instruiți să și informeze oamenii.”
Sumele datorate sunt calculate până la 31 august 2024, iar termenul-limită până la care puteți beneficia de amnistie este 25 noiembrie 2024.
Practic, până la această dată puteți să aveți datoria principală redusă cu 50%, dacă suma nu depășește 5000 de lei, iar peste acest nivel, se poate șterge 25% din sumă. Dobânzile și penalitățile sunt anulate și ele.
Aproape 850.000 de persoane fizice și peste 330.000 de firme au acum datorii la Fisc, arată datele oficiale, iar autoritățile speră să strângă prin amnistie măcar 10 miliarde de lei - care să ajute la diminuarea deficitului bugetar.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: „Mizăm în continuare pe creanțele de valori mici și pe sistemul de facilități gândit la persoanele fizice. Dacă doar acestea, am încasa o parte consistentă din ele, ar fi o revigorare atât pentru partea de primării, cât și pentru partea de buget de stat.”
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.