S-a certat cu soția și a dat foc la gardul casei! Polițiștii au emis ordin de protecție

S-a certat cu soția și a dat foc la gardul casei! Polițiștii au emis ordin de protecție

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu față de un tânăr, de 22 de ani, din comuna Vlădeni, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 28 octombrie 2024, pe fondul unor neînțelegeri avute cu soția sa, ar fi stropit gardul locuinței cu o substanță inflamabilă și apoi ar fi aprins-o, ceea ce a condus la formarea unei flăcări care a distrus superficial o suprafață de gard.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a păstra o distanță de minim 100 de metri față de familia sa. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încalcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

Stirea anterioara

Beat criță la volan se deplasa haotic cu mașina spre Botoșani

Stirea Urmatoare

Doina Federovici: Investiții majore pentru dezvoltarea sistemului sanitar - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.