Cozi la benzinării în Botoșani și în toată țara după apariția zvonurilor despre scumpirea carburanților

Cozi la benzinării în Botoșani și în toată țara după apariția zvonurilor despre scumpirea carburanților

Speriați de scumpirea prețului la carburanți, șoferii din Botoșani au luat cu asalt în seara de miercuri, 9 martie 2022, toate benzinăriile din oraș unde s-au format cozi care au paralizat traficul. Situații similare pot fi întâlnite în mai multe orașe din țară.

Acest lucru a luat amploare după ce au îneput să circule diferite ipoteze pe grupurile de socializare online cu privire la o scumpire a carburanților în perioada imediat următoare. După crearea cozilor, anumite companii de distribuție carburanți din mai multe localități au văzut asta o oportunitate și au crescut brusc prețurile, ajungându-se în unele locuri la peste 10 lei/litru.

Ministrul Economiei: Nu cresc prețurile, s-a creat o psihoză

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a dat asigurări că „nu sunt probleme cu stocurile de carburanți”. Acesta a anunțat, miercuri seară, că premierul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la stațiile de alimentare cu carburant: „Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”.

Și ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune că „România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanți în benzinării”.

„Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanții Rompetrol și ai OMV Petrom și am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere și vor asigura livrările către clienți. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică și să stea la cozi. AVEM SUFICIENTE STOCURI!”, a scris pe Facebook ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a mai spus că nu există niciun motiv să crească prețurile, dar „sunt motive ca de mâine Guvernul să treacă la controale acolo unde au sărit prețurile”.

Stirea anterioara

Expoziție de pictură Cristian Diaconescu

Stirea Urmatoare

Alertă de gripă aviară la Mihail Kogălniceanu! Mai multe păsări de curte au murit

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.