Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare
Examenul organizat anul trecut de Garda Financiară a fost anulat de instanţă
Examenul organizat, în vara anului trecut, de Garda Financiară, care a stat la baza concedierii a şase comisari, a fost anulat de instanţă. Magistraţii Curţii de Apel din Suceava au decis, marţi, să anuleze examenul, dar şi ordinul ANAF prin care a fost reorganizată Garda Financiară.
Magistraţii suceveni au dispus, tot marţi, reangajarea în funcţia de comisar al Gărzii Financiare a fostului subprefect Daniel Moruzi. Acesta va trebui să primească şi salariul pe perioada concedierii, dar şi despăgubiri echivalentele salariilor din iulie până în prezent, scrie botosaninews.
Moruzi a fost singurul comisar care a cerut reintegrarea pe post. Ceilalţi cinci comisari concediaţi Dragoş Constantin Budeanu Pânzariu, Nelu Nechita, Petrică Ostin, Laur Nechita şi Liviu Mahalagiu au renunţat la cererea de reintegrare în funcţiile deţinute anterior.
07/02/2012 | Admite in parte cererea |
Solutie: Admite, în parte, acţiunea. Anulează Ordinul nr. 2253/23.06.2011 emis de ANAF şi anexele la acest ordin, în ce priveşte aprobarea structurii organizatorice, stabilirea numărului maxim de posturi şi aprobarea statelor de funcţii a Secţiei Judeţene Botoşani. Constată că reclamanţii au renunţat la judecarea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 566/2011 în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta ANAF, ca rămasă fără obiect. Constată că reclamanţii Budeanu Pânzariu Dragoş Constantin, Nechita Nelu, Ostin Petrică, Nechita Laur şi Mahalagiu Liviu au renunţat la cererea de reintegrare în funcţiile deţinute anterior. Anulează Decizia nr.1255/28.07.2011 emisă de Garda Financiară – Comisariatul General prin care s-a dispus eliberarea din funcţie a reclamantului Moruzi Petru Daniel. Anulează examenul organizat de pârâta Garda Financiară – Comisariatul General la Secţia Judeţeană Botoşani. Obligă Garda Financiară – Comisariatul General să reintegreze pe reclamantul Moruzi Petru Daniel în funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa I, grad profesional principal la Garda Financiară – Secţia Judeţeană Botoşani. Obligă Garda Financiară – Comisariatul General să plătească reclamantului Moruzi Petru Daniel o despăgubire egală cu salariile indexate cu rata inflaţiei de la data eliberării din funcţie şi până la data reintegrării efective, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu s-ar fi dispus măsura eliberării din funcţie. Obligă pârâta ANAF să plătească fiecărui reclamant câte 8,30 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică. |
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.