Două magazii cu lemne de foc și rumeguș cuprinse de flăcări la Stăuceni
Jandarmeria Română – Simpozion dedicat sărbătoririi a 165 de ani de existență la Cercul Militar Botoșani
165 de ani pot părea puțini, privind din perspectiva istoriei, dar pentru Jandarmeria Română reprezintă o perioadă de timp încărcată de evenimente și schimbări profunde.
Miercuri, 01 aprilie a.c., în prezența domnului prefect Costică Macaleți și a altor distinși invitați, la Cercul Militar Botoșani s-a desfășurat un simpozion dedicat sărbătoririi a 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
Ne-au onorat cu prezența și i-am avut alături de noi pe domnul Sergiu Balanovici – doctor în istorie, de la Muzeul de Istorie Județean Botoșani și pe domnul profesor dr. Gică Manole, care au reliefat momente importante din viața armei, de la înființarea acesteia de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica al Moldovei, până în prezent.
De asemenea, plt. adj. șef Vasile Marusac din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, licențiat în istorie, a adus în discuție elemente de interes din istoria instituției.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.